Clima continentală și clima oceanică

Haideți să aflăm cum vara este mai răcoare în apropiere de malul mării decât pe uscat, iar apa se răcorește mai încet decât uscatul.

Scurtă descriere

Această activitate propune o serie de discuții și experimente scurte pentru a demonstra că vara este mai răcoare în apropiere de malul mării sau oceanelor decât pe uscat, iar apa se răcorește mai încet decât uscatul.

Scopuri

Elevii măsoară și compară temperatura apei și a solului pentru a explica diferențele între climatul continental și climatul oceanic

Obiective de învăţare

  • Elevii învață că vara este mai rece pe mare decât pe uscat.
  • Elevii descriu de ce se răcește apa mai încet decât solul.
  • Elevii măsoară temperatură. Ei învață că diferite regiuni climatice din lume, schimbările meteorologice sezoniere și climatice sunt influențate de caracteristicile unei zone.

Evaluare

  • Elevii completează o fișă de lucru în timpul activității.
  • La sfârșitul activității, elevii vor explica de ce vara este mai cald în interiorul continentului, decât pe malul mării/oceanului . Ei pot schița experimentele efectuate și scrie concluziile.
  • Cereți elevilor să explice de ce recipientul conținând sol a fost mai cald decât paharul de apă. Cereți-le elevilor să spună care din ele se va răci mai repede, dacă sunt la fel de fierbinți.

Material

  • 2 pahare de plastic transparent
  • 2 termometre
  • apă
  • sol
  • lumina soarelui
  • creioane de colorat -roșu, galben, verde și albastru
  • fișa de lucru PDF

Informaţii de bază

Sistemul de clasificare a climei Koppen, numit după omul de știință ce poartă acest nume, a apărut în secolul al IX-lea și este cel mai utilizat în lume. Sistemul caracterizează clima în funcție de vegetația specifică zonei. De asemenea, se iau în considerare temperaturile și precipitațiile anuale și lunare, precum și caracterul sezonier al precipitațiilor.

Clima continentală

În regiunile cu un climat continental, temperatura medie este mai mare de 10 ° C în timpul perioadelor calde și sub -3 °C în timpul celor reci. Astfel de regiuni sunt de obicei găsite în interiorul continentelor și sunt departe de influența oceanului sau de suprafețe întinse de apă. Cum solul și rocile au o capacitate de a reține căldura mult mai mică decât apa, ele rețin si pierd căldura repede. Zonele cu climă continentală sunt adesea relativ uscate și cea mai mare parte a apei transportate de masele de aer provenite din regiunile oceanice se pierde, sub formă de precipitații pe parcursul călătoriei. Printre regiunile Pământului, care au un climat continental, se află Siberia și Rusia centrală și o mare parte din America de Nord. Siberia, Canada și statele nordice ale Statelor Unite, în special, pot prezenta diferențe foarte mari – de până la 40 ° C - între temperaturile medii de vară și cele de iarnă.

Clima Oceanică

Clima oceanică se gaseste de-a lungul coastelor de vest, la latitudinile medii ale tuturor continentele lumii, cum ar fi: nord-vestul Europei, regiunea Pacificului de nord-vest din SUA și Canada sau în sud-estul Australiei. Climatele oceanice sunt caracterizate printr-o diferență mai mică între temperaturile anuale (de obicei, între 0 și 22 °C) decât cele observate în alte locuri, la o latitudine comparabilă. Verile nu sunt extrem de uscate ca cele din regiunile mediteraneene. Precipitațiile sunt mai dispersate pe tot parcursul anului.

Descrierea completă a activităţii

Pregătirea

  • Pentru activitatea „Vara și iarna", va exista un tabel pe tablă.
  • Pentru activitatea „Mare și uscat", asigurați-vă că apa și solul sunt la aceeași temperatură. Puteți face acest lucru prin măsurarea temperaturii solului și a apei la același nivel. Veți avea nevoie, de asemenea, de o sursă de căldură. În cazul în care soarele nu strălucește în ziua experimentului, puteți utiliza o altă sursă de căldură cum ar fi o lampă luminoasă ținută aproape de recipiente. Tabelul este după cum urmează:

Măsurarea 1 (înainte de expunerea la soare) Măsurarea 2 (după expunerea la soare) Măsurarea 3 (la 15 min.după expunerea la soare)

Activitatea 1: Vara și iarna

Pasul 1:

Citiți-le elevilor textul de la punctul 1 de pe fișa de lucru sau rugați-i să o citească independent.

Pasul 2:

Întrebați-i pe elevi despre ceea ce conține textul. Unde au plecat Ella, Alex și tatăl lor? Cum au simțit nisipul? Dar apa?

Pasul 3:

Explicați-le elevilor că, vara, este mai cald în restul țării, decât pe malul mării. Iarna, în schimb, este mai cald pe litoral.

Pasul 4:

.Invitați-i pe elevi să încerce să prezinte un experiment care să explice fenomenul de la pasul anterior.

Pasul 5:

Elevii investighează de ce, vara, este mai cald pe uscat decât pe malul mării.

Pasul 6:

Elevii spun de ce cred ei că vara, este mai cald pe uscat decât pe malul mării.

Activitatea 2: Mare și uscat

Pasul 1:

Anunțați elevii că veți face un experiment. Rugați un elev să vă ajute. Dați-i acestuia două pahare identice de plastic transparent.

Pasul 2:

Elevul umple, pe jumătate, un pahar cu sol, celălalt cu apă.

Pasul 3:

Întrebați elevii care dintre pahare cred că reprezintă uscatul și care malul mării?

Pasul 4:

Explicați că paharul cu sol reprezintă climatul din interiorul continentului, iar cel cu apă. climatul de la malul mării.

Pasul 5:

Introduceți un termometru în fiecare recipient (nu îl înfigeți foarte adânc).

Pasul 6:

După un minut, citiți temperature afișată și completați tabelul de pe tablă.

Pasul 7:

Pentru punctul 2a, rugați elevii să încercuiască cu roșu recipientul care cred ei că se va încălzi după ce vor fi expuse la soare.

Pasul 8:

.Acum expuneți recipientele direct în soare timp de 5 minute.

Pasul 9:

După un minut, ajutați elevii să citească temperatura indicată de fiecare.

Pasul 10:

Îndepărtați recipientele din soare. După 15 minute, măsurați din nou temperatura din fiecare recipient. Pentru reușită, asigurați-vă, înainte de activitate, că elevii știu să folosească termometrul și să citească temperatura.

Pasul 11:

Notați temperature apei și a solului în tabel. Comparați datele. Care recipient s-a încălzit maim mult la soare?

Pasul 12:

.Elevii folosesc un creion galben pentru a rezolva punctul 2b de pe fișa de lucru. După 15 minute, rezolvă punctul 2c. Au încercuit elevii același recipient la punctele 2a, 2b și 2c? Încurajați-i pe elevi să explice alegerea făcută.

Activitatea 3: Sol cald, sol rece

Pasul 1:

Discutați de ce recipientul cu sol s-a încălzit mai tare decât cel cu apă. Ce cred elevii că s-a întâmplat?

Pasul 2:

Explicați-le că acest lucru se datorează faptului că razele soarelui pătrund mai adânc în apă decât în sol. De aceea, ele reușesc să incalzească un volum mult mai mare de apă. Razele de soare nu penetrează decât suprafața solului. Acest lucru înseamnă că numai la suprafață solul este cald. Suprafața solului este mai cald decât apa, ca întreg; cu toate acestea, din moment ce un volum mai mic de sol este încălzit, acesta se răcește mai repede

Pasul 3:

Prezentați rezultatele experimentului din nou, clasei, rugând elevii să spună dacă au săpat vreodată o groapă adâncă pe plajă. Ce au observat?

Pasul 4:

Concluzionați că, cu cât săpăm mai adânc, cu atât solul este mai rece. Acest fapt este posibil deoarece razele soarelui nu pătrund decât la suprafața nisipului. Deci, suprafața este foarte fiebinte, dar în adâncime este răcoare.

Pasul 5:

Explicați că solul se încălzește foarte repede, dar în același timp se răcește la fel de repede. Apa se încălzește mai greu, dar, în același timp se și răcește mai greu. De aceea vara este mai răcoare în apropiere de malul mării sau oceanelor decât pe uscat, iar apa se răcorește mai încet decât uscatul.

Pasul 6:

Pentru punctul 3de pe fișa de lucru elevii colorează ariile unde este cel mai cald și cel mai rece.

Curriculum

Space Awareness curricula topics (EU and South Africa)

Our fragile planet, climate/climate change

National Curricula

UK, KS1: Year 2, maths: measurement UK, KS1, geography: human and physical geography UK, KS1, geography: locational knowledge RO, Primary 3-4, geography: Climate in our country RO, Secondary 5, geography: Climate and weather

Concluzie

Această activitate îi familiarizează pe elevi cu diferențele dintre zonele cu climă continentală și cele cu climă oceanică,.

This resource was developed by ESERO Ireland/ESA, peer-reviewed by astroEDU and revised by Space Awareness. Translated in Romanian by Cornelia Melcu.

Descărcare
attachments
Materie din programă
climate/climate change
Marea idee ştiinţifică
Cuvinte-cheie
Climate, Earth, temperature, continental, oceanic
Grupa de vârstă
6 - 10
Nivel de studii
Primary
Timp
45min
Dimensiune grup
Group
Supraveghere din motive de siguranţă
Costuri
Medium Cost
Loc
Small Indoor Setting (e.g. classroom)
Competenţe de bază
Asking questions, Planning and carrying out investigations, Analysing and interpreting data, Constructing explanations, Engaging in argument from evidence
Tip de activitate de învăţare
activities.MetadataOption.None
Autorul activităţii
Stephanie O'Neill, Science Foundation Ireland
Pagina activităţii de origine
Arhive
Resurse conexe