Rollercoster-ul revine pe Pământ

10 Noiembrie 2014
Click pentru imaginea întreagă

Astăzi dimineță devreme, trei astronauți au intrat în capsula Soyuz, s-au decuplat de la Statia Spațială Internatională și au pornit spre Pământ. Coborârea lor a durat 3 ore până au ajuns cu bine pe câmpiile ierboase din Asia Centrală, terminând astfel misiunea lor de 6 luni în spațiu.

Te gândești probabil că decolarea este partea cea mai dificilă a unei misiuni, dar aterizarea are și ea provocările ei. Nava spațială numită Soyuz și-a început căderea liberă cu o viteză de aproximativ 30 000 km pe oră. Adică de 100 de ori mai mare decât cel  mai rapid tren. Pentru a aduce oamenii în siguranță acasă acestă viteză trebuie redusă considerabil.

Întoarcerea pe Pământ este ca si cum te-ai da într-un rollercoaster, pe măsură ce nava  întră în atmosferă călătoria devine din ce în ce mai zbuciumată. La acest punct, toate părțile navei care nu mai sunt necesare sunt ejectate și ard înainte de a ajunge pe Pământ.

Cu 15 minute înainte de aterizare, parașutele se vor deschide, reducând astfel viteza considerabil. Apoi, cu doar o secundă inainte de aterizare, șase rachete se declanșează pentru o aterizare în siguranță.  După ce au aterizat cu succes, zborul astronauților a luat sfârșit dar misiunea lor continuă. Corpul uman se comportă în mod foarte diferit atunci când este în spațiu iar cosmonauții suferă de slăbiciune musculară. Unii dintre ei au avut chiar dificultăți în a se întoarce la stânga sau dreapta, sau de a merge în linie dreaptă.

Pentru a se reobișnui din nou cu gravitația de pe Pământ corpul uman are nevoie de ceva timp.  Din acest motiv astronauții sunt tinuți săptămâni sub supraveghere medicală până se reacomodează la viața de aici. Astronautul ESA, Alexander Gerst, zboară acum spre Centrul European al Astronauților, baza tuturor astronauților ESA, situat în Cologne, Germania. Echipa medicală ESA va monitoriza cum acesta se va readapta la gravitația de pe Pământ după ce a petrecut mai mult de cinci luni în imponderabilitate. 

Cool Fact!

Cel puțin o capsulă Soyuz este atașată la stația spatială. Dacă apare o situație de urgență la bordul stației spatiale, echipa poate folosi capsula Soyuz pentru a se întoarce în condiții de siguranță pe Pâmânt.

Descărcare
Go to: www.spacescoop.org
This Space Scoop is based on a Press Release from:
ESA
more news