La pescuit de galaxii

26 Februarie 2015
Click pentru imaginea întreagă

Ai observat vreodată un punct luminos în depărtare  în timp ce te plimbai noaptea pe stradă? La început este foarte dificil să-ți dai seama dacă provine de la farul unei mașini, de la o bicicletă sau de la o persoană cu o torță.

Acest lucru se întâmplă deoarece lucrurile nu par a fi bine definite atunci când se află la distanță mare. Astfel, deși farurile masinilor sunt mai puternice decât o torță, dacă masina se află la o distanță mult mai mare decât torța ele pot aparea ca având acceeași intensitate luminoasă.

Prin urmare, poate fi aproape imposibil să observăm galaxiile din universul îndepărtat atunci cănd realizam un instantaneu fotografic. Dar, îndreptând un telescop spre cerul întunecat și lasându-l cu opturatorul deschis  pentru o perioadă mai mare de timp,  putem captura mai multă lumină,  identificând astfel și obiectele mai mici.

Acest lucru au făcut și astronomii în anul 1995 atunci când telescopul spațial Hubble a fost îndreptat spre o regiune a cerului de mărimea unei mingi de fotbal care s-ar fi aflat la 100 de metri distanță. Ei au crezut că se uită la o porțiune de cer complet goală, dar după ce s-au uitat la acestă bucățică de univers timp de 35 de ore, telescopul le-a aratat un lucru extraordonar.

În acestă secțiune mică din spațiu se aflau sute de galaxii gigantice, pline de stele,  Acest rezultat deosebit a transformat complet înțelegerea noastră despre conținutul Universului.

Dar imaginea nu conținea toate răspunsurile. Pentru a afla mai multe despre aceste noi galaxii, astronomii au dorit să le analizeze cu atenție, pe fiecare în parte, cu un alt tip de cameră. O cameră numită MUSE a fost folosită pentru a fotografia acest nou petic de cer.

Pentru astronomii care au lucrat cu MUSE, a fost ca și cum ar fi pescuit în ape adânci, și cu fiecare nouă pradă a crescut si entuziasmul lor de a discuta despre noile specii de galaxii descoperite. Noile observatii au ținut 27 de ore și au adus noi informații.

Astronomii au reușit să calculeze distanța, viteza și  compoziția a sute de galaxii îndepărtate.

Cool Fact!

Mai mult de 25 de noi galaxii au fost descoperite în imaginea MUSE, galaxii ce nu fuseseră observate de Hubble. Multe din ele sunt galaxii care au existat acum 13 miliarde de ani în urmă. Un miliard este format din 1 urmat de 9  zerouri.

Descărcare
Go to: www.spacescoop.org
This Space Scoop is based on a Press Release from:
ESO
more news