Galaxiile se rotesc mai repede pe măsură ce îmbătrânesc

16 Martie 2017
Click pentru imaginea întreagă

Cât de multe obiecte cosmice poți enumera în 10 secunde? Ai menționat planete, luni, stele, galaxii, asteroizi, comete, sateliți, nebuloase și găuri negre?

Toate aceste obiecte, tot ce există pe Pământ, tot ceea ce a fost observat vreodată cu ajutorul uneltelor și a instrumentelor - reprezintă mai putin de 5% din Univers! Restul universului este format din două elemente misterioase, invizibile, ce poartă numele de materie întunecată și respectiv energie întunecată.

Materia întunecată nu strălucește precum stelele, dar reflectă lumina asemănător planetelor și o absoarbe  asemănător prafului cosmic. Aceasta poate fi detectată prin efectul pe care îl exercită asupră altor obiecte, cum ar fi de exemplu asupra galaxiilor de tip spirală. Este asemănător vântului într-o zi de iarnă, pe care nu-l  poți vedea, dar poți observa cum acesta pune în mișcare obiectele din jur.

În plus, asemănător lunilor și planetelor, galaxiiile spirală se rotesc (un ciclu de rotație durează sute de milioane de ani).  Ne-am aștepta că stelele de la marginea exterioară a acestor galaxii să se deplaseze mai încet decât cele din interior, asemănător planetelor aflate la o distanță mai mare de Soare, care au o mișcare de rotație mai lentă decât cele din interiorul sistemului solar.

Dar, din cauza cantității ridicate de materie întunecată din vecinătatea acestor galaxii (incluzând Calea Lactee), galaxiile aflate la exterior se deplasează mult mai repede decât ne-am aștepta. Astronomii au descoperit însă că acest lucru nu era valabil și în perioada timpurie a Universului. Analizând galaxiile vechi ei au descoperit că regiunile din exterior se deplasează mult mai încet comparativ cu cele mai apropiate de centru.

Acest lucru ne arată că primele galaxii nu contineau atât de multă materie întunecată ca cele din prezent. În perioada Universului timpuriu, galaxiile erau formate în mare parte din materie obișnuită: cum ar fi stelele, gazul cosmic și planetele, spre deosebire de cele din zilele noastre care sunt dominate de materie întunecată invizibilă.

Cool Fact!

Periada de rotație a galaxiei noastre, Calea Lactee, este de 250 de milioane de ani (250,000,000).

Descărcare
Go to: www.spacescoop.org
This Space Scoop is based on a Press Release from:
ESO
more news